dragii mei ( voi cei care nu stiti cum se termina 2-0-0-9 si cum incepu 2-0-1-0 pentru mine), 
va voi face o istorisire: prin noiembrie anu’ trecut, am avut nesansa de a-mi frange mana dreapta, mai exact, metacarpianul IV si V(adica inelarul si degetu’ mic). Nu ma intreba cum, ca nu zic! Am fost la spitalul Bagdasar unde am fost tratata, ingrijita cu mare atentie de catre d-l dr. Dan Mihai si d-l Ciuvica. Din pacate nu am retinut numele d-nelor asistente… Sincer, nu credeam ca voi primi atata atentie intr-un spital de stat! nota ZECE! Am revenit pt. controale pana am fost declarata: vindecata! Ce mai! Devenisem de-a casei! 
) Si sa mai zica lumea ca nu exista doctori cu suflet!
Adica, pana acum, pe unde m-am dus la spital, daca nu mergeam cu ai mei, cu “ceva” sau cu recomandari de la nasii mei (medici amandoi), nu prea eram luata in seama. Eram ingrozita de spectacolul sinistru pe care il ofereau spitalele. Nu e vina lor, e vina celorlalti (adica a conducerii ineficiente a statului ).
Asa veti intelege de ce, saptamana trecuta, dupa cateva ore de analize, asteptari, tensiune, am intrat in stare de soc cand am aflat ca voi fi internata, urmand ca in mai putin de 3 ore sa fiu operata: de apendicita ( un fleac ar spune “cunoscatorii”, dar pt. mine a fost ca o lovitura de retevei in moalele capului). Ei bine, in camera de garda a spitalului Bagdasar, am intalnit asistente dragute si la propriu si la figurat, d-re rezidente, d-ne doctor si domni doctori foarte interesati si preocupati de fiecare pacient! wow!
mi-a fost usurata asteptarea de umorul debordant din camera de garda si de un prieten care ma facea sa rad, cu toate ca aveam mari dureri. ii multumesc! ei bine, acolo erau si oamenii strazii cazati, dintre care unu mi-a atras atentia: poate din cauza ca era foarte tanar, destul de ingrijit, cu accent puternic de Moldova si foaaaaaaaaaaarte vorbaret! Atat de vorbaret ca a scos din sarite pe asistente, cat si pe doctori. Delicios spectacol! Dupa ce “paza” l-a calmat (nu, nu l-a batut nimeni!),au urmat cateva momente de sfanta tacere…scurte! ca domnisorul moldovean, se ridica in capul oaselor, trage perdeaua de la rezerva lui si mi se adreseaza:
” domnisioara, da’ tu di she iesti aishi? tot pientru bieutura?” (tanar cum era, a fost cules beat si inghetat de catre ambulanta, si acu’, bine tratat isi revenise).
La care asistenta, ii raspunde prompt:
“pai ce crezi ma, ca toata lumea vine aci ca tine?! nu vezi ce draguta e domnisoara? las-o in pace!”. LOL!well done nurse!
merg la ecografie unde o doamna m-a gadilat cu un aparat pe burtica, mi se facu EKG cu un aparat blestemat din toti rarunchii de catre asistente ( “Al dracului sa fie el de aparat, cum dracului vor astia sa ne facem treaba cu aparate care nu sunt bune de nimic?!”}), pentru ca intr-adevar arata de parca ar avea varsta pensionarii si se descarca rapid, nepermitandu-le asistentelor sa faca un EKG intreg!
vin si analizele, vine si un grup de medici rezidenti sau nu, ma “pipaie” fiecare in parte. Le zic unde : ma DOAREEEEEEEEEE! VERDICT: PERITONITA! WTF?!!!
Refuz internarea pe motiv ca nu am bagajele facute, ca nu sunt pregatita, incerc sa le explic printre dintii clantanind de frica: nu ma mai doare, mi-a trecut! nu stiu cum s-au prins ca nu spun adevarul ) mi-au recomandat sa sun, sa imi trimit prietenul sa imi faca bagajele si pana la urma am zbughit-o cu promisiunea ca : I’ll be back! )
Mentionez ca am refuzat medicatia antidurere, ca cine stie ce gand imi venea si nu ma mai intorceam… pt. aceasta bravura 
am fost laudata de catre medicul chirurg, yey!
ma duc acasa, imi iau cele mai bune pijamale originale de la Kappa ), cei mai originali ciorapi asortati, ma dau cu cel mai scump parfum, ma machiez ..de ce? pai in caz ca pateam ceva, sa trec in nefiinta cu demnitate, nu?!
ma intorc si constat ca medicii nu se asteptau sa ma intorc ) era acolo, in camera de garda, o doamna doctor foaaarte frumoasa, care m-a uimit prin bunatatea sa, prin rabdarea cu care mi-a ascultat pasul cu privire la internare. La fel,am fost incurajata de catre asistente prin apelativele :”puisor”, “puiule”, “pustoaico” (hehe, inca ma tin bine ) ).
sunt condusa pe niste holuri in care era curent si un frig teribil! asistenta se scuza pt. asta, spunand ca se renoveaza o aripa a cladirii si ca holul ala e provizoriu etc… ajung la sala asistentelor, care se uitau crucis una la alta pt ca nu stiau unde sa ma trimita (multi pacienti stateau in paturi, pe hol! macar era cald acolo). una zicea sa ma duca la salonul cutare, cealalta :”nu, ca acolo nu e de domnisoara! e urat! Pana la urma, m-am “cazat” intr-un salon unde media de varsta era…50! dar macar nu era nimic “urat” (orice ar fi insemnat acest “urat” in limbajul d-re asistente)… ma instalez in patul “meu”, imi pun castile si dau drumu’ la muzica (nu, nu manele!)…nu stiu cum am adormit, dar la un moment dar sunt trezita de catre un tanar inalt, brunet, cu “cioc”, frumusel si delicat :”buna dimineata, urmeaza-ma).
deh, ma supun…ajungem in sala de operatii, ma asez intr-un colt sperand ca n-o sa fiu localizata, dar am fost deconspirata de catre ochii frumosi ai doamnei doctor, of!
-”hai puisor, de ce tremuri?”
-” de fri..fri…friiig”
-”hai sa nu iti fie FRICA, totul o sa fie bine!”
-”n..n..n..nu mi-e fri..fri…friica!”
-”bine, hai da-ti tricoul jos si aseaza-te pe masa”
-”AAAACUM?!”
-”Da, hai, usureeeeeel, asaaa”.
intre timp vine un venerabil domn cu barba alba, inspira respect, demnitate, calmitate si mi se adreseaza:
-”buna dimineata! eu sunt medicul anestezist…(nu i-am retinut numele)!”
-”buna dimineata, eu…sunt pacienta!”
-”stii cine te opereaza?”
-”nu prea”
-”domnul doctor Ben(Benjelloun), tanar si aratos”
(fie vorba intre noi, medicul anestezist are dreptate cand il vazui pe chirurg…ptiu ptiu ptiu, sa nu-l deochi! mi se intensifica pulsul).
Ma asezai pe masa, ma rastignira, imi pusera tot felul de ventuze pe mine, ma legara de masa (hopa!) si imi puteam vedea pulsul pe un ecran! wow, ce tare! nu-ti zic ce scor aveam la puls ))
-”cate kilograme ai?”
-”paiiiii… 60…”(am vreo 56, dar am zis si eu asa ca sa fiu modesta)
-”baga-i un miligram” (de anestezic)…
ma tinu asistentul de vorba, pana mi se taie firul…zau daca imi amintesc la ce afirmatie am dat shut down!
ma trezii somnoroasa, ametita, cu vedenii d-alea ca in filme )
ca prin ecou, aud : “hai sa ii scoatem cercelul!” (am pierce in limba, pe care il descoperira cand ma intubara”
probabil vreau sa vada daca m-am trezit de-a binelea ca imediat reactionai tot in ecou parca:”n..n…n..nuuuuu”.
Aud rasete si imediat sunt transferata pe o targa si dusa in camera.
Asa adormita, ametita cum eram, imi sun rudele si cand ma trezesc vad fata angelica a sora-mii! yeeeeeeeey!
a stat cu mine, m-a ingrijit, a avut rabdare si dupa externare m-a luat la ea acasa unde am fost tratata regeste:-D
M-a impresionat atentia cu care am fost tratata de catre asistente, de catre doctori, amabilitatea cat si frumusetea majoritatii asistentelor! Adica nu cum am mai vazut si auzit prin alte parti ca sunt “acre”, “rele” si alte apelative peiorative…
patul ala mi-a cam dat dureri de spate, ce-i drept, dar in rest, perfuziile mi-au tinut de foame si de sete, toaleta era aproape, mancarea servita nu arata deloc rau! caldura si liniste era, vizite puteam primi…
mai nasol a fost in penultima zi, cand in camera a venit o tanara pacienta de culoare dubioasa (rroma), cu tot neamu’ care nu se lasa usor dus de acolo…madama, isi facu piata si veni in camera cu paine aburinda, cu carnati afumati si prajiti, cu mici si mustar, ceapa mai lipsea ca in rest camera era inundata de diverse miasme, bleah! servi madama masa copioasa impreuna cu doamna mama-sa si cu respectivul tac-su…frumos!
tupeista mica rroma, ii lua peste picior pe bietii doctori carora vazui cum li se zbat maxilarele de nervi, ea dandu-se mare cunoscatoare a bolii de care suferea si pe care o ignorase timp de…8 ani! pffff…intr-un final incepu sa comenteze si sa critice tot personalul spitalului, de la femeile de serviciu pana la stimabilii doctori! doamne, daca nu aveam sa ASCULT muzica in casti, cred ca o sugrumam in somn (al ei, evident ) ). colac peste pupaza: asculta manele la maxim in casti!!!
ceru insistent sa i se faca testul “baba nicolaus” ), ca doar era o fina cunoscatoare, sa i se dea un pat mai bun si ghici ce! cu toata ingamfarea domniei sale…era/este/va fi agramata for the rest of her life!
ma amuza cum dadea ea lectii de medicina bietilor studenti care veneau sa o chestioneze cu privire la afectiunea de care suferea! ptiu!:-))
in sfarsit veni ziua externarii: yeeeeeee! ma plimbai cam multicel ce-i drept dupa o asistenta sa imi ia branula aia de pe mana (cred ca am inteles bine termenul) si o domnisoara asistenta se oferi sa mi-o scoata ea, beneficiind in acelasi timp de epilare gratuita cu leucoplast, pe mana stanga.
din pacate, ratai examenul “sociologia delicventei” cu d-l prof. Petronel Dobrica 
…dar dumnealui fu atat de amabil sa imi acorde o a doua sansa si sustinui examenul sambata ce tocmai trecu!
VA MULTUMESC DOMNULE PROFESOR!
vinerea trecuta fusei la control, totul bine! iuhu! Iar astazi, am fost din nou sa mi se extraga “atzele”…
-”domnule doctor, o sa doara tare?”
-”nu, stai linistita” (catre asistenta):-” cheama brancardierii”
LOOOOL! pe langa atata munca si bataie de cap, mai au si umor! Nota zece!
am ramas placut impresionata de spital si de personalul de acolo si totusi…nu imi doresc sa-l mai vizitez vreodata )
SANATATE!
iau mini cooper
Dragii mei , voi cei care va osteniti sa imi cititi rarele postari,
