Si au trecut 3 luni, ne apropiam rapid de 4 foarte hotarati. Pe zi ce trecea eram uimita, mai fermecata si mai indragostita! Puiul meu crestea vazand cu ochii!
Pe 29 mai, a fost botezul. L-am crestinat intr-o frumoasa duminica, la biserica Sf. Ambrozie, alaturi de cei mai dragi sufletului nostru, ne-am bucurat si petrecut frumos, intru cinstea micutului si noului crestin. N-am fost multi, dar am fost cei mai importanti. Ziua aceea a fost despre si pentru noi. A fost o zi senina sufleteste, fara agitatia obisnuita, fara tambalaul caracteristic. Eleganta si bun-gust. Fara sa ma laud! 
Am avut parte de o pereche de nasi tineri, zapaciti, distractivi, care au animat mult timp atmosfera. Am avut parte de prezenta binevenita a unor colegi de la facultate, a unor prieteni care m-au surprins cu prezenta lor si carora le-am ramas recunoascatoare pentru ca au fost acolo si ne-am bucurat impreuna de acea zi superba!
O zi memorabila!
4 luni au sosit si la cateva zile dupa botez, ne-am internat la centrul de recuperare neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robanescu, unde am stat urmatoarele 2 saptamani pentru terapie si recuperare. Am intalnit oameni de calitate, doctori profesionisti, am vazut multe lucruri care m-au maturizat. Si acum ma gandesc ca poate acesta a fost planul lui Dumnezeu inca de la inceput. Sa merg pe acest drum si sa cresc, sa vad lumea cu alti ochi, sa cunosc oameni de valoare, sa apreciez ceea ce am primit, ceea ce am, ceea ce mi-a iesit in cale; sa apreciez orice lucru marunt, pentru ca toate acestea adunate, fac lucruri minunate! Nimic e intamplator!
Multumiri doamnei prof. dr. conf. Padure, dnei. dr. Axente, dnei. dr. Selea, drei prof. Popescu, dnei. prof. Oana, dlui. prof. Alin, drei. prof. Iulia (care ne-au ridicat foarte mult), dnei. femei de serviciu Iuliana si colegelor ei (care au mentinut o curatenie luna si o igiena extraordinara).
Ne-am intors acasa si am continuat terapia la domiciliu cu o tanara si draguta prof. de kinetoterapie. Am trecut usor peste vara, am facut progrese extraordinare, am crescut toti 3 atat de frumos!
Iunie si iulie, au fost luni de foc pare-se, dar noi nu le-am simtit; ne-am jucat si ne-am distrat ca niste copii! Pentru ca tati ne-a instalat aer conditionat in sufragerie, joaca si zvapaiala era la mare cinste in miezul zilei, la racoare. Lasam usile deschise si aerul atat de binefacator venea in dormitor, fara sa ne afecteze sanatatea. Doar suntem informati (am stat ore intregi , cautand informatii despre compatibilitatea existentei unui copil si instalarea aerului conditionat in casa).
Inceputul lunii a patra ne-a adus o mare si frumoasa surpriza: Luca a inceput sa-si tina singur biberonul! Mare lucru! Cand o incepe sa-si faca si singur de mancare… 
Am putut sa stau sa il privesc mai linistita, relaxata, sa ma bucur de el in toata splendoarea lui. Catre luna a cincea, am inceput diversificarea cu borcanele cu legume si fructe de la Humana si cu cereale din aceeasi gama. Diversificarea s-a produs leeeeeent, fara sa ma ambalez sa-i introduc toate alimentele cat mai repede. L-am lasat incet, usor, pentru ca are timp sa manance de toate, far’ sa-l indop eu.
Nu ma grabesc sa-l vad mare. Mi-e teama sa ma despart de bebelusul meu. Dar stiu ca trebuie…pana atunci…am sa savurez toate momentele bebelusesti, dupa care am sa invat sa fiu copil “mare”.
Am facut totul ca la carte, nu m-am hazardat , mai ales ca inca alaptam. Mi-a acceptat tot, cu usurinta si m-am putut considera o mamica fericita. Mai tarziu au venit belelele:)
Pana atunci (6 luni si ceva) Luca : radea si gangurea zgomotos, protesta vehement daca era pus pe burtica, isi tinea singur biberonul, era foarte sigur pe el si pe ceea ce facea, ii placeau jucariile zgomotoase, inca o adora pe Fifi, inca adormea la san si in carucior (in momentele in care nu vrea in brate sau nu avea “ghimpi” ), facea balta la baie (adora sa improaste apa peste tot!) si inca ma lasa sa ii iau mucisorii cu aspiratorul special. Iubea cerealele si banana pasata; o puteam amesteca cu orice: biscuiti, branza de casa, legume, carne, orice imi accepta daca era cu banana.
Dormea muuult mai mult de cand l-am lasat sa doarma cu noi (pe la 5 luni si un pic, cand se trezea si la juma de ora, am zis ca nu se mai poate asa! nu era nici trezit de foame, nici de colici, nici de durere…a vrut sa fie langa noi;am cedat de oboseala…)si asa am avut nopti mult mai linistite si mai lungi. Am facut un sacrificiu cu beneficii Singura “problema” a fost ca mereu a adormit dupa ora 11 noaptea, indiferent de ce program am incercat sa-i facem. Nimic si pace! Asta era ritmul lui (ma mir cu cine-o semana:) ). Mame cu experienta si doctori m-au linistit, spunandu-mi ca odata cu gradinita, o sa-si revina si o sa-si faca un program de somn mai decent. Pana atunci…ne tinem de programul facut de Luca.
Ii trecusera colicii si treptat am scos si Colieful, iar picaturile Protectis i le-am dat pana la 6 luni si-un pic. Vigantolu-i nelipsit! Avea putin peste 9 kg si era foarte vioi, vesel si jucaus!
La sfarsitul lui august, am strans posetele, pampersii, jucariile si biberoanele, salteaua pliabila si scaunul de masa si ne-am impachetat cu destinatia : Ramnicu Valcea !
